Lista lui Antony

Pe Antony l-am cunoscut în trenul spre Deva. S-a urcat în tren la Predeal, alături de mama lui, dar pentru a ne cunoaște a trebuit ca o serie de date să se schimbe.

În primul rând, eu a trebuit să aleg exact trenul ăsta, pe care de altfel și era să-l pierd din cauza traficului din București. În al doilea rând, brusc, pe la Ploiești, m-am hotărât să plec de pe locul meu și să mă mut, schimbând nu numai scaunul ci și compartimentul și vagonul. Plimbându-mă prin tren, cu bagajele după mine, în căutarea unui alt loc, m-am hotarat, la fel de brusc să aleg un anume scaun, unde probabil, fără să știu atunci, m-am așezat pentru a-l aștepta pe Antony. Care și el, aveam să aflu mai târziu, pierduse un tren, probabil pentru a mă cunoaște pe mine.

Și la Predeal a apărut, alături de mama lui, cărând un ghiozdan uriaș dar aproape gol și gâfâind amândoi ca și când ar fi alergat 10 minute după tren. El s-a așezat lângă mine iar mama în fața mea. Dar tot n-am știut că trebuie să-l cunosc pe Antony până când mi-am dat seama la fel de brusc că am nevoie urgentă de un pix (pe care de altfel, mai devreme, îl “cerșisem” de la fosta colegă de compartiment). Și exact când mă pregăteam să-i cer băiatului de lângă mine un pix, apare o vânzătoare de “chilipiluri”. Iau un set de 4 pixuri, că doar așa avea, și dintr-o dată îmi trece un gând: “Ce să fac eu cu 4 pixuri? Mai bine îmi păstrez unul și i le dau pe restul 3 copilului de lângă mine”. Și, în sfârșit, odată cu propoziția “uite, îți fac ție cadou pixurile astea că mie îmi trebuie doar unul” și un zâmbet însoțit de “vă mulțumesc foarte mult”, i-am cunoscut în sfârșit pe Antony și pe mama lui. Care și ei avuseseră o zi “mai altfel”, “pentru că mama s-a simțit rău dimineață și n-a putut  să mă ducă dimineață la școală în Brașov”.

Dar să vi-l prezint pe Antony:

-  Are 12 ani, este în clasa a V-a și are aproape 1,75 inălțime. “Semăn cu tata care are 1.98 m” spune, șoptindu-mi ca să nu-l audă mama. Care-l aude … dar se preface că nu.

-         - Are 2 nume frumoase, străine amândouă, ochi super albaștri și niște trăsături perfecte care mă fac să mă gândesc că așa trebuie să arate Dorian Gray

-         -  Este jumătate olandez (după tată) și jumătate român (după mamă), vorbește perfect româna și din când în când își cere scuze dacă nu-i iese foarte bine vreun cuvânt mai complicat. E posibil să fi stat un timp în Olanda, pentru că știe foarte multe lucruri de acolo și câteodată mai iese la suprafață accentul. Tatăl l-a părăsit definitiv: “nici măcar nu vrea să mai știe de mine de vreo 4 ani”.

După vreo 10 minute îl întreb direct: “Antony, îți lipsește ceva pentru școală?” Și el, natural, încercând să nu omită Doamne ferește ceva, îmi spune, turuind: “Da, cam tot. Caiete, stilou, creioane, bloc mare de desen, tempera, caiete de geografie, de muzică, penar…” și multe altele. Când se oprește să respire, îmi zice: “Mai puțin ghiozdan, că ăsta e nou”. Bine, spun, îți promit că săptămâna asta îți trimit tot ce-ai nevoie. Și-atunci, întreaga față i se luminează și îmi zâmbește din toată ființa lui, dându-mi seama, de-abia acum, câtă tristețe era de fapt pe chipul lui la începutul intâlnirii noastre. Și-mi înghit primele lacrimi.

Sperând c-a dat de-o zână care îndeplinește dorințe tocmai în trenul spre Brașov, Antony începe, după vreo alte 10 minute de tăcere, să-mi spună, așa, ca fapt divers, ca într-un an i-a scris lui Moș Niculae ce să-i aducă și el i-a adus exact acel lucru. Și că acum își mai dorește o bicicletă sau o trotinetă cu roți mari de la Decathlon, că vrea să devină profesor de biologie sau electronist și că vrea să-i dea tatăl lui pensie alimentară ca sa aibă și ei bani. Mama, deja rușinată, încearcă să schimbe subiectul și brusc îmi întinde telefonul în fața pentru a-mi arăta o fotografie cu o fată de la școală pe care o place Antony. “E foarte frumoasă fata” ii spun lui Antony, iar el imi răspunde sec “da, e, dar nu mă bagă în seamă că e de condiție mai bună decât mine”. Blestem în gând lumea în care trăim și îmi înghit al doilea rând de lacrimi.

“Antony, îl intreb, dar de ce mergi tu la școală în Brașov și nu în Predeal? Se întristează din nou și-mi spune încet: “Merg la Brașov pentru că acolo e și un centru social și mănânc la prânz”. “Și faci naveta zilnic? “Da, și mi-e tare greu. Ca să ajung la școală la 8 trebuie să mă trezesc la 5 dimineața.  Si cu toate că mă culc la 9 seara, dimineața tot e groaznic”. “Să te ții de școală, Antony, oricât de greu ți-ar fi. Și uite, acum că ne-am întâlnit, îți promit că am să te ajut cât de mult pot” îi spun. “Păi eu o să mă țin, zice el, că altfel o să rămân sărac. Și vreau să dau și la facultate, dar să vedem dacă o să aibă mama bani să mă țină. Eu oricum o să intru la locuri fără plată”.

Apoi, își aduce aminte din nou că s-ar putea să stea lângă o zână și își face din nou o listă de dorințe: “Peste câțiva ani mi-ar plăcea să primesc o mașină de-aia cu un singur loc. Le știți, mă întreabă?”. “Nu cred că le știu, dar cred că e mai bine să aștepți până te faci mare și îți iei una adevărată , cu 4 locuri”. “Păi și ce să fac, mă întreabă el, să aștept până la bătrânețe cănd n-o să mă mai bucur de ea?”. Și apoi, după cateva minute de tăcere, îmi spune cele mai crunte cuvinte pe care le-am auzit vreodată din gura unui copil:

“ Dacă ești bogat e bine să trăiești cât mai mult. Dacă însă ești sărac e mai bine să trăiești mai puțin ca să nu te chinui atât”

După nici 5 minute, Antony și mama lui au coborat la Brașov. Moment în care, rămasă singură, am zis că acum pot să nu-mi mai înghit lacrimile și mi-am jurat că voi face totul ca acest copil trist și minunat să aibă o viață mai frumoasă.

Așa că, asemeni unei “zâne” mi-am făcut o listă repede în agendă, cu pixul de la care pornise totul: rechizite, bicicletă, cărți despre plante și animale, îmbrăcăminte, încălțăminte etc. Apoi, în timp ce scriam de zor, m-am speriat de un zgomot în geam. Era Antony, jos, pe peronul din Brașov, care-mi bătea în geam pentru a-mi face cu mâna încă o dată și a-mi zâmbi larg.

Aceasta nu este o poveste. Nici frumoasă, nici urâtă. Aceasta este doar potrivirea unor întâmplări pentru ca azi să cunosc acest copil minunat care mi-a schimbat viața. Aceasta este potrivirea unor întâmplări pentru ca de azi viața lui Antony să se schimbe un pic. Cu ajutorul meu și al vostru!

Așa a fost să fie…să am eu marea șansă și bucurie de a-l cunoaște personal. Dar și voi puteți să deveniți o zi frumoasă în viața lui Antony. Sau o zână. Sau un Moș Niculae care aduce exact cadoul pe care Antony și-l dorește.

Puteti face donații pentru el in contul RO44 PIRB 4220 7623 9200 1000 deschis la Piraeus Bank, Suc. Pallady, titular cont: Asociatia Visual Art, CIF 33597933  cu mențiunea “pentru Antony”. Din toti banii strânși îi vom cumpăra pentru început o bicicletă, rechizite care să-i ajungă tot anul școlar, haine și încălțăminte pentru iarnă.

Dacă însă doriți să ne trimiteți haine, cărți și alte lucruri din lista lui Antony (mai puțin bicicleta pe care vrem să i-o luăm nouă), o puteți face pe adresa: Str. Lățea Gheorghe nr 4, bl C59, sc 2, et 5, ap 85, sector 6. București, pentru Asociația Visual Art. Dacă sunteți din București, puteți să-mi dați un telefon la 0748.20.99.66 și pot ridica personal donațiile voastre. Vom împacheta totul frumos și, cât de repede, îi vom face o vizită surpriză lui Antony.

PS: Intre timp am aflat si marimile lui Antony: are 1,70 inaltime (slabut), marime haine M, marime pantofi: 42

Vă mulțumesc în numele lui!

Andreea